Tehnicianul Gazului metan, Cristi Pustai, a afirmat ieri, într–o conferinţă de presă la care au participat si suporteri ai echipei Gaz Metan , că a primit asigurări că nu va pleca niciun jucător important, în această vară, dar şi că îşi doreşte ca lotul să fie completat cu 3 fotbalişti.
Cristi Pustai, antrenorul Gazului metan, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a ajuns la un acord cu conducerea clubului din oraşul de pe malurile Tîrnavei Mari pentru prelungirea contractului cu încă un an, dar şi că a primit asigurări din partea oficialilor că nu va pleca, în această vară, niciun jucător important. În plus, Pustai îşi doreşte în mod special 3 jucători, un vârf de atac şi 2 mijlocaşi. "Am avut, înainte de jocul de la Craiova, o înţelegere verbală, eu zic că e ca şi scrisă, cu cei din conducerea clubului, în care am convenit să mai prelungim pe un an contractul. Urmează să ne întâlnim zilele acestea, să vedem la cine vom mai renunţa şi ce jucători o să mai aducem, după care o să stabilim o strategie, un obiectiv. Deocamdată punem la punct perioada de pregătire, care va debuta pe 13 iunie. Zece zile la Mediaş, urmând ca, în 23 sau 24 iunie, să plecăm la Debrecen. (...) Asigurările conducerii sunt că nu va pleca niciun jucător important. Să vedem, cei care nu s-au acomodat sau care au jucat mai puţin, poate le reziliem contractul şi poate o să aducem maxim 3 jucători. Gazul metan are nevoie, în primul rând, ca cei 2 jucători care sunt în recuperare la această oră să îşi revină; este vorba de Zarko Markovic şi de Buchta. E nevoie, probabil, ca şi Sergiu Muth, jucător împrumutat la Poli Iaşi, să revină şi el în compartimentul defensiv... Mi-aş dori un jucător de atac şi 2 mijlocaşi. Să vedem ce vom găsi. Vom avea jocuri de pregătire, să sperăm că vor apărea jucători, să îi testăm în aceste amicale. La ora aceasta nu avem oferte", a declarat Cristi Pustai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu