br />

23 mai 2011

Fără (alţi) paşi greşiţi

În încercarea de a se salva de la retrogradare, gaziştii mici nu mai au voie să piardă niciun meci, până la finalul sezonului.
Ameninţaţi cu retrogradarea, gaziştii mici au câştigat la limită meciul cu gruparea din Ungheni, nu însă fără emoţii. Jucătorii lui Costel Hanc au început meciul în forţă, dar au primit gol după un sfert de oră. Veteranul Claudiu Boaru a egalat până la pauză, iar reuşita lui Laza, din repriza secundă, a fost una de 3 puncte, care menţin speranţele de salvare de la retrogradare, la Mediaş.
Hlinca a profitat de o greşeală a lui Ştef, dar a şutat în plasa laterală, cu toată poarta goală în faţă ('5). Oaspeţii n-au rămas datori şi Bordea l-a evidenţiat pe Portnojs, 3 minute mai târziu, iar Fekete a deschis scorul cu un şut în vinclu, de la 10 metri ('14). Medieşenii au reuşit să egaleze 6 minute mai târziu când, după o pasă primită de la Fleşer, Claudiu Boaru a scăpat singur spre poartă şi a punctat cu un şut elegant.
Impulsionaţi de golul egalizator, medieşenii au continuat să atace şi Gaşpar a fost aproape de 2-1 după numai un minut, dar Ştef a reuşit să respingă, cu piciorul.
Prima ocazie a părţii secunde le-a aparţinut oaspeţilor. Hlinca a greşit o minge în zona mediană, iar Pilcă a încercat un lob de la 30 de metri, mingea trecând însă peste transversală ('51). Din acest moment s-a jucat mai mult în careul oaspeţilor Laza a reluat din 6 metri peste poartă ('60), iar "capul" lui Boaru a fost respins de Ştef ('65). Eforturile gaziştilor mici aveau să dea roade când mai erau 13 minute. Laza a urmărit mingea respinsă de Ştef, la un şut al lui Siriţeanu, şi a marcat golul victoriei. Putea fi chiar 3-1, însă mingea şutată în forţă de Popa a trecut de puţin pe lângă vinclu.
“Am jucat cu foarte multă dăruire. Mă bucur că jucătorii noştri au trecut peste miza meciului, pentru că, până la finalul campionatului, toate jocurile vor fi foarte importante pentru noi. Din păcate, am primit din nou gol la prima fază de atac a oaspeţilor. Mă bucur că tinerii fotbalişti au avut puterea să revină şi chiar să îşi mai creeze câteva ocazii clare, pe lângă cele două goluri marcate”, a afirmat tehnicianul echipei a doua a Gazului metan, Costel Hanc.
Gaz metan II: Portnojs - Stoia, Husar, Savin, Gombar - Şorlea (Laza '50), Hlinca, Gaşpar (Popa '75), Lup (Csiki '85) - Cl. Boaru, Fleşer (Siriţeanu '65). Antrenor: Costel Hanc.

Liga a III-a, Seria a VI-a, etapa a XXVIII-a
FC ZALĂU - FC MARAMUREŞ "U" BAIA MARE 1-4 (0-0)
Au marcat: Teglaş '90+4 / Roszel '47, '66, '88, Bumba '90+1
GLORIA II BISTRIŢA - SĂNĂTATEA CLUJ 1-2 (0-0)
Au marcat: Hazbei '75 / Simioancă '47, Sorcoiu '88
AFC OD. SECUIESC - SESO CÎMPIA TURZII 0-0
SCM BRAŞOV - CS ZLATNA 4-2 (1-0)
Au marcat: Harcăş '22, Tismănaru '54, Colcer '60 - autogol, Postolache '57 / Kiraly '53, '82
GAZ METAN II MEDIAŞ - UNIREA UNGHENI 2-1 (1-1)
Au marcat: Cl. Boaru '20, Laza '77 / Fekete '14
UNIREA FLOREŞTI - UNIREA DEJ 3-4 (3-2)
Au marcat: Cristea '19, V. Pop '21, Ciortea '35 / Sinclair '25, Feher '37, Zelencz '70, Rus '89
FC CISNĂDIE - AVÎNTUL REGHIN 2-1 (1-0)
Au marcat: Dicher '1, '90 / V. Stoica '75
UNIREA TĂRLUNGENI a stat.
Clasament
1. FC Maramureş "U" 26 18 4 4 47-19 58 (+19)
2. SESO Cîmpia Turzii 26 16 7 3 42-13 55 (+16)
3. FC Cisnădie 26 13 6 7 33-21 45 (+6)
4. SCM Braşov 26 11 10 5 30-25 43 (+4)
5. Unirea Ungheni 27 11 7 9 36-36 40 (-2)
6. FC Zalău 26 11 6 9 35-31 39 (0)
7. Unirea Tărlungeni 26 10 5 11 27-26 35 (-4)
8. Sănătatea Cluj 27 9 7 11 23-39 34 (-5)
9. FCM Avîntul Reghin 26 8 9 9 20-21 33 (-6)
10. Unirea Floreşti 26 8 7 11 29-31 31 (-8)
11. Gloria II Bistriţa 26 8 4 14 38-45 28 (-11)
12. Unirea Dej 26 7 6 13 34-38 27 (-12)
13. Gaz metan II 26 7 6 13 21-28 27 (-12)
14. CS Zlatna 26 7 6 13 31-48 27 (-12)
15. AFC Od. Secuiesc 26 4 6 16 19-44 18 (-21).
CSU Voinţa II Sibiu nu s-a mai înscris în campionat.
Etapa a XXIX-a, vineri, 27 mai, ora 18.00
AFC Od. Secuiesc - Gloria II Bistriţa (în tur 0-4)
Sănătatea Cluj - Gaz metan II Mediaş (1-0)
Unirea Tărlungeni - SCM Braşov (0-1)
CS Zlatna - FC Cisnădie (1-4)
FCM Avîntul Reghin - FC Zalău (0-2)
FC Maramureş "U" Baia Mare - Unirea Floreşti (1-0)
SESO Cîmpia Turzii - Unirea Dej (1-0)
Unirea Ungheni stă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu