Cotat de către un site german de specialitate la preţul de 1,65 milioane de euro, ''bijuteria'' celor de la Gaz Metan Mediaş, brazilianul Eric de Oliveira Pereira este pe punctul de a se despărţi în mod oficial de gruparea care l-a propulsat în Liga I, cu toate că acesta mai are contract cu ''alb-negri'' până în 30 iunie 2015.
Atât conducătorii clubului de pe Târnava Mare cât şi jucătorul sunt unanim de acord că vedeta ''cariocas'' trebuie să plece la finalul acestui sezon: ar fi atât în beneficiul clubului interesat să obţină cel puţin 1,75 milioane de euro pe el, cât şi al fotbalistului (al doilea golgeter al României în acest campionat) ce îşi doreşte un contract mult mai ''gras'' decât cei 65.000 de euro obţinuţi, în prezent, la Gaz Metan Mediaş.
Preşedintele clubului, Corin Emil Cindrea a susţinut întotdeauna că orice jucător gazist este de vânzare atâta vreme cât se obţine ''preţul corect''. Cotat de acelaşi site la 1,2 milioane de euro şi mijlocaşul de bandă Paul Pârvulescu va părăsi Mediaşul, cu toate că mai are încă trei ani de contract cu Gaz Metan.
Alţi doi jucători gazişti au o valoare de piaţă apreciabilă. Este vorba de jolly-joker-ul Ovidiu Hoban cotat la 800.000 de euro şi de un alt mijlocaş de bandă, Alex Muntean, care valorează 750.000 de euro. O prezenţă în Europa League le-ar creşte şi mai mult cota jucătorilor medieşeni, însă acest lucru nu mai stă doar la ''mâna'' jucătorilor, ci de jocul rezultatelor şi al calculelor pe care nu doar matematicianul Pustai le face în acest moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu