br />

25 apr. 2011

Horoba contestat de un grup de suporteri !

Sfintele Paști, vreo 7.000 de spectatori la stadion și intrarea liberă, aceasta a fost, duminică, rețeta succesului pentru echipa Gaz Metan Mediaș în confruntarea cu vicecampioana României, Unirea Urziceni, scor 2-0 (1-0). După cinci etape de secetă, elevii lui Cristi Pustai mai câștigă, din an...în Pasti câte o partidă, alimentând speranțele suporterilor într-o participare a alb-negrilor în Europa League. Asta doar pentru cei optimiști, căci realiștii i-au transmis deja printr-un banner directorului-general al clubului, "Pleacă Horoba". Partida a fost una cu destule ratări, gaziștii făcându-și obieciul de a lua la fiecare meci, la țintă, barele porții adverse. De data aceasta au făcut-o Hoban și Roman, golurile fiind înscrise de Alex. Muntean (min. 37) și Alin Lițu (min. 80). Mucalit, antrenorul principal al gaziștilor, a declarat la conferința de presă că dedică victoria familiei și în primul rând fiului din prima căsătorie, Chris, care tocmai a împlinit 18 ani. Altfel, i-a felicitat pe jucători, pe suporteri, dar și...pe sine pentru succesul obținut, în premieră, într-o zi sfântă. Iată mai jos golul marcat de Alin Liţu precum şi declaraţia lui Cristian Pustai, de la finalul partidei:


Articol scris de Ion Girnod

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu