br />
27 iun. 2011
Zaharia: "Nu avem emoţii înaintea meciurilor cu KUPS"
Unul dintre cei mai constanţi jucători din sezonul precedent, fundaşul Radu Zaharia, susţine că e bine pentru Gaz metan că a debutat cu dreptul în amicale, fapt ce le dă medieşenilor speranţe în vederea noului sezon şi a participării în Europa League. Zaharia spune că adversarul din competiţia nr. 2 de pe continent nu le dă fiori reci gaziştilor, chiar dacă KUPS este din... Finlanda. Fotbalistul Gazului metan e de părere că Gazul metan e favorită în confruntarea cu finlandezii. ”Am învins o echipă bună, am obţinut o primă victorie care ne dă un moral foarte bun pentru următoarele jocuri amicale, dar şi pentru cele din Europa League, unde sperăm să trecem de echipa finlandeză, să ajungem în turul 3 preliminar. După primul amical disputat la Debrecen sunt optimist. Sunt sigur că vom face o figură frumoasă, atât în campionat, cât şi în Europa, mai ales că suntem cu toţii atât de entuziasmaţi că vom debuta în Europa League. Nu avem emoţii pentru "dubla" cu finlandezii, suntem favoriţi. Ardem de nerăbdare să vină odată ora jocului cu KUPS. Pe urmă, ne vom concentra asupra primelor jocuri din campionat, pentru că ne dorim să repetăm evoluţiile bune din sezonul trecut. Pentru asta, va trebui să fim foarte concentraţi, deoarece concurenţa pentru locurile fruntaşe va fi, de data aceasta, şi mai mare. Am văzut că mai multe echipe din Liga I s-au întărit serios în această vară", a afirmat Zaharia.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu