br />

24 iun. 2011

Gaz Metan a plecat in Ungaria

Gaz Metan Medias au încheiat marţi un prim cantonament desfăşurat pe plan local si ieri dimineata, la ora 8, s-au îmbarcat în autocarul clubului cu destinaţia Debrecen, unde îşi vor stabili cartierul general pînă pe data de 8 iulie
Sînt foarte mulţumit de cum au răspuns jucătorii la acest prim stagiu de pregătire. Totul este OK după o săptămînă de pregătire. Băieţii s-au descurcat bine chiar dacă a fost o perioadă destul de grea. Acum aşteptăm să vină şi jocurile amicale”, a afirmat Pustai.
Tehnicianul medieşenilor a plecat spre Ungaria un lot format din 30 de jucători, între care se vor regăsi şi cei care au ajuns la Mediaş săptămîna trecută, brazilienii Vitinhio şi Igor de Santos, nigerianul Eric de Sega, Nikandro (Jiul Petrosani), Ionuţ Stancu, Vlad Bujor ( ambii liberi liberi d econtract).
“Vom merge în Ungaria cu un lot format din 30 de jucători dar este foarte probabil să mai apară şi la Debrecen o serie de fotbalişti pe care îi vom testa în partidele de verificare. Cei care au venit de săptămîna trecută la Mediaş vor face şi ei parte din lotul pe care îl vom deplasa în acest al doilea stagiu de pregătire centralizată”, a mai adăugat Pustai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu