“Suntem nerăbdători să jucăm în Europa League, dar este foarte important de văzut cu cine vom pica la tragerea la sorţi. Sperăm să avem parte de un adversar accesibil, pentru a face o figură frumoasă. Nu o să avem nimic de pierdut, încercăm marea cu degetul, cum se spune, iar dacă vom avea un gram de noroc şi vom practica jocul nostru obişnuit, cred că putem trece de primul tur preliminar”, a declarat, Radu Zaharia.
“Va urma pentru noi o perioadă de pregătire foarte grea, dar care s-a dovedit foarte utilă în toţi aceşti ultimi ani. Desigur că ne dorim o clasare mai bună faţă de anul trecut, chiar dacă nu ne-a fost fixat încă obiectivul pentru sezonul următor. Participarea în Europa League va fi o premieră pentru noi şi sper să ne descurcăm bine pe ambele fronturi”, a spus şi căpitanul Cristi Todea.
Şi fostul jucător al formaţiei locale, Michael Kubala care a semnat în urmă cu câteva zile după despărţirea de Gaz Metan Mediaş cu formaţia antrenata de Tibor Selymeş, Astra Ploieşti îi va ţine pumnii "lupiilor" la tragerea la sorţi .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu