Mijlocaşul ofensiv Ayman Tahar (22 de ani), care a dat probe de joc la Mediaş în Antalya, a parafat azi uncontract cu trupa ardeleană.
"Am semnat pe 4 ani cu Tahar. E al doilea transfer al nostru, ţinând cont că am mai parafat un angajament cu Issa Ba. E posibil să mai vină jucători, dar îi anunţăm numai după ce semnăm contractele. Sper ca prin aceste transferuri să fim mai puternici în retur" , a spus Ioan Horoba pentru www.prosport.ro
Ayman Tahar s-a mutat în Anglia în 2005, unde a jucat la Centrul de copii şi juniori al lui Sheffield United, dar mai apoi nu a prins niciun meci pentru prima echipă. A fost selecţionat de patru ori la tineretul Algeriei, pentru care a marcat de două ori.
Altfel, ardelenii iau în considerare să revină în Antalya pentru un nou stagiu de pregătire. "În ţară nu avem unde să jucăm niciun amical. Dacă se amână Liga I, vom mai efectua un cantonament în Antalya", a mai precizat Horoba.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu